În perioada 24-25 aprilie, 2024 Christian Danielsson, secretarul de stat al ministrei UE Jessika Roswall, vizitează Moldova pentru a discuta despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Din delegația suedeză face parte și Torbjörn Sohlström, director general pentru afaceri politice.
Vizita de lucru la Chișinău reprezintă o oportunitate de a discuta despre modul în care Suedia își poate dezvolta cooperarea cu Moldova pentru a sprijini eforturile țării de aderare la UE și de reformă, precum și pentru a-și consolida reziliența înainte de viitoarele alegeri prezidențiale și parlamentare.
Secretarul de stat Danielsson a anunțat, de asemenea, că Suedia oferă un nou sprijin Moldovei, în valoare de circa 120 491 EUR pentru a contracara dezinformarea legată de alegeri. Acest sprijin suplimentar va completa actualul sprijin suedez pentru mass-media independentă și securitatea cibernetică în Moldova.
„Sunt impresionat de reziliența Moldovei împotriva atacurilor hibride ale Rusiei și de multitudinea de crize care au avut loc ca urmare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Suedia va rămâne angajată să sprijine Moldova în această situație dificilă”, spune Christian Danielsson.
Sprijinul Suediei pentru Moldova a crescut de la invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. În 2023, sprijinul s-a ridicat la 42 milioane EUR. În octombrie 2023, Suedia a anunțat un pachet energetic pentru Moldova în valoare de 25 milioane EUR. Acest sprijin este dedicat gospodăriilor vulnerabile din Moldova și va contribui la eficiența energetică pe termen lung și la dezvoltarea infrastructurii în țară.